Presupusul autor al atentatului de la Isère avea dosar pentru „radicalizare” din 2006

Presupusul autor al atentatului de la Isère avea dosar pentru radicalizare din 2006
Publicat: 26/06/2015, 17:25
Actualizat: 26/06/2015, 18:47

Dosarul nu a fost înnoit, în 2008, a adăugat Cazeneuve, care a precizat că presupusul autor – Yassine Salhi -, în vârstă de 35 de ani, nu avea cazier judiciar.

„Atacul este de natură teroristă”, a declarat președintele francez François Hollande, care a părăsit summitul liderilor UE de la Bruxelles și a convocat Consiliul de Apărare.

„A fost găsit un cadavru decapitat și inscripții. În momentul în care vorbesc există un mort și doi răniți”, a continuat șeful statului francez.

„Există o emoție, dar emoția nu poate fi singurul răspuns”, a subliniat Hollande, „ci acțiunea, prevenția, disuasiunea, deci, necesitatea de a întrupa valorile, de a nu ceda fricii – niciodată – și de a ne afla la înălțimea oricăror circumstanțe, de a nu crea disensiuni inutile, suspiciuni, care ar fi intolerabile, pe scurt, de a face ceea ce francezii așteaptă de la noi, și anume să-i protejăm și în același timp să stabilim adevărul și să eradicăm grupările sau indivizii care sunt vinovați de asemenea acte”.

Potrivit cotidianului regional Le Dauphiné libéré, membri ai unității tactice pentru operațiuni speciale Recherche Assistance Intervention Dissuasion (RAID) se aflau în fața unui imobil din Saint-Priest, la periferia Lyonului, unde ar locui Yassine Salhi, suspectul arestat.

Cel puțin încă o arestare a fost efectuată în cadrul anchetei, potrivit unei surse apropiate investigației citate de cotidian.

„Un vehicul a fost reperat în timp ce făcea niște ture suspecte la periferia incintei. I-a fost luat numărul de înmatriculare, iar proprietarul a fost identificat. Acesta a fost arestat”, a declarat sursa citată.

Însă deocamdată nu a fost stabilită în mod oficial o legătură între acest bărbat și atac, precizează Le Dauphiné libéré.

Această a doua persoană a fost arestată la domicliu, la Saint-Quentin-Fallavier, potrivit cotidianului, care precizează că erau în curs percheziții.

Pe de altă parte, victima atacului a fost identificată ca fiind administratorul unei firme de transport cu sediul la Chassieu, în Rhône. Socitetea figura pe site-ul uzinei chimice atacate. Bărbatul ucis venise să facă o livrare, mai precizează cotidianul regional.

Un cadavru decapitat a fost găsit vineri în apropierea uzinei chimice Air Products din Saint-Quentin-Fallavier, la Isère, în sud-estul Franței, unde a fost comis un atentat. O explozie a provocat moartea unei persoane și rănirea altor câtorva. Deflagrația a fost provocată de două persoane care au intrat cu mașina în uzină. Unul dintre atacatori a fost reținut de jandarmi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×